Povesti Audio

Povesti Audio, Fabule, Basme, Ghicitori, Metafore

Tapul Babei partea 2 – Povesti Audio cu Talc pentru Copii si Adulti

Aici ai parte a doua a povestirii. Pentru a asculta si partea intai acceseaza linkul Tapul Babei partea 1

Tapul babei este una din povestile pe care le-am citit-o in seara copiilor mei. Este un basm vechi de pe meleaguri romanesti pe care l-am gasit intr-o carte (Povesti Romanesti-Editura Rossa) facuta cadou de nasii copiilor. Copiilor mei le-a placut foarte mult si sper sa va placa si voua.

O varianta adaptata a povestii am gasit-o si online la urmatoarea adresa :Versiune adaptata – Tapul Babei . Inserez partial cateva pasaje.

Frații, cum abia așteptau să vadă dacă mai funcționează pălăria, imediat au fost de acord. Bineînțeles că și ăsta era un restaurant unde moșul vorbise înainte cu ospătarii. Și de data asta a zis că plătește pălăria, ospătarul a luat-o, a dus-o la casa cu bani, apoi a adus-o și a mulțumit. După isprava asta, frații hoți n-au mai rezistat și l-au întrebat pe moș:
– Unchiașule, da’ cum e cu pălăria asta de ai dat-o să plătească?
– Ei, măi flăcăi, asta e o pălărie veche și magică. O am de când eram eu tânăr, mi-a dat-o tatăl meu. Mi-a zis că atunci când am nevoie, doar să bag mâna în pălărie și pălăria o să-mi dea exact câți bani îmi trebuie.
– Păi și câți bani are pălăria de dat, când se termină?
– Nu se termină niciodată! Ori de câte ori stăpânul pălăriei are nevoie de bani, bagă mâna înăuntru, pălăria îi dă bani, el îi scoate și face ce vrea cu ei.

Când au auzit frații, nu știau cum să facă să ia ei pălăria mai repede. Vezi tu, dacă aveau pălăria aia nu le mai trebuia nici vițică, nici cal, nici crenguță, pentru că pe ei îi interesau doar banii. Iar pălăria, credeau ei, asta le și dădea: bani, bani, bani.
– Păi moșule, uite la ce ne-am gândit noi, ziseră frații. Hai să nu mai mergem le judecător, Nu vrei să ne dai nouă pălăria? Uităm și de cal, și de crenguță, îți dăm orice vrei tu.
– Nuuuu! Nici gând! În primul rând, pălăria asta e de la tata și nu vreau să o dau. În al doilea rând, când am nevoie de bani, eu de la pălărie iau. Și în ultimul rând, eu vouă nu vă mai dau nimic! Cine știe ce faceți și cu pălăria, și după aia veniți și ziceți că e vina mea. Calul l-ați omorât, că i-ați dat să mănânce și să bea prea mult. Creguța ați stricat-o, și după aia ați venit la mine că era calul bolnav, că era crenguța stricată, că una, că alta…
– Haide moșule, că am greșit, acum n-o să mai facem așa! Uite, îți dăm bani cât să îți ajungă și ție și babei, destul de mulți, până vă vine timpul să muriți. Să aveți bani să trăiți, să plecați în excursii și să vă luați ce aveți nevoie la voi în casă.

Moșul stă și se preface că se gândește. El știa că aia era o pălărie normală, că nu scotea bani și că nu o avea de la tatăl lui. Dar mai știa și că la frații hoți nu o să funcționeze. Așa că le-a zis:
– Măi băieți, uite ce e. Aveți dreptate, suntem bătrâni, și eu și baba mea. Nu mai avem nevoie de bani mereu, ca să-i luăm din pălărie. Dacă voi ne dați nouă cât să trăim timpul pe care-l mai avem, nouă nu ne trebuie mai mult. Și dacă stau să mă gândesc, copii n-avem, ca să dau pălăria mai departe, așa că nici tata nu s-ar supăra dacă v-aș da-o vouă. Doar că nu vă cred că dacă o stricați, o să ne lăsați în pace.
– Moșule, avem o soluție, au zis frații. Noi scriem acum o hârtie, pe care ți-o lăsăm ție. Și pe hârtia asta scriem că dacă pălăria pe care ne-o dai se oprește din funcționat, noi te lăsăm în pace și nu mai venim la tine. Ba scriem chiar că, orice s-ar întâmpla, noi te lăsăm în pace de tot, nici n-o să mai auzi de noi.
– Bine măi flăcăi, dacă așa promiteți voi și așa vreți, așa facem. Haide, scrieți hârtia aia și să mergem la casele noastre.

Și așa au și făcut. Au promis, au scris hârtia și i-au dat-o moșului să o aibă, că să nu uite vreodată cineva de promisiunea lor, că o să-i lase în pace pe moș și pe babă. I-au dat moșului câți bani avea nevoie el și baba lui până când le-o veni timpul să moară, au luat pălăria și au plecat.

Bineînțeles că pălăria a fost încă o păcăleală pe care frații au încasat-o pentru că se gândeau numai la bani, la mulți bani. Dar promiseseră că îi lasă în pace pe moș și pe babă, și lăsaseră și scris. Așa că moșul și baba și-au trăit viața, atât cât au mai avut ei de trăit, liniștiți și cu iubire, cu banii de care au avut nevoie, nici mulți, nici puțini….

Updated: August 1, 2019 — 10:53 am

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Povesti Audio © 2017 Frontier Theme